Vineri, 03 Mai 2024, 06:00
Home Sign Up RSS
Welcome, Vizitator
Section categories
Our poll
Sondaj: Calitatea Paginii
1. Excelent
2. Bine
3. Mediu
4. Slab
5. Foarte slab
Total răspunsuri: 116
Chat Box
Statistics

Total Conectaţi: 1
Oaspeţi: 1
Utilizatori: 0
Home » 2012 » Noiembrie » 29 » Afectarea SNC în neuropatiile demielinizante
21:15
Afectarea SNC în neuropatiile demielinizante
Evaluarea unei polineuropatii reprezintă una din cele mai frecvente probleme clinice cu care
se confruntă un neurolog, deşi simptomele sugestive pentru afectarea fibrelor nervilor periferici sunt
bine cunoscute (Dyck P.J., 1975; Thomas P.K., 1987; Barohn R.J., 1998; Glass J.D., 2002; Leger
J.M., 2004; Huges R.A, 2009). Nu sunt numeroase cercetările care au vizat prevalenţa neuropatiei
în populaţie, dar cele existente sugerează o cifră impunătoare între 2 şi 8%, plasând neuropatia cel
puţin la acelaşi nivel cu cel al accidentelor vasculare cerebrale (Martin C.N., Hughes R.A., 1997).
Această maladie influenţează toate categoriile de vârstă, deseori fiind cauza unui handicap sever,
care limitează mult posibilităţile fizice şi de adaptare socială ale pacientului. Neuropatiile sunt
datorate numeroaselor cauze şi doar o abordare sistematizată, bazată pe cunoaşterea
particularităţilor specifice unor forme mai rare, s-ar putea finaliza cu stabilirea corectă a
diagnosticului şi, respectiv, cu indicarea tratamentului eficient.
Determinarea factorului etiologic al neuropatiei prezintă o enigmă pentru medici. Deşi
cunoştinţele în domeniul patologiei sistemului nervos periferic (SNP) au progresat mult în ultimii
decenii, existând perspective promiţătoare, în circa 50% cazuri din practica cotidiană a neurologului
factorul etiologic al neuropatiei este stabilit incorect. Doar centrele “neuropatice” reduc până la
25% greşelile de diagnostic. De aici reies şi dificultăţile de tratament al neuropatiilor.
Tradiţional neuropatiile sunt considerate maladii ale SNP. Conform particularităţilor
patogenice, clinice şi electrofiziologice neuropatiile se împart în două categorii mari: mielinopatii şi
axonopatii. Este foarte importantă diferenţierea mielinopatiilor de axonopatii, deoarece acest fapt
poate influenţa hotărâtor evoluţia maladiei. Examenul electromiografic (EMG) şi de stimulodetecţie
joacă rolul cheie în diferenţierea unei mielinopatii de o axonopatie. În acelaşi timp nu este
cunoscută starea funcţională a sistemului nervos central (SNC), EMG oferind doar uneori date
indirecte de suferinţă a neuronului motor central.
Graţie introducerii metodelor contemporane de diagnostic electrofiziologic şi neuro-
imagistic, tot mai multe date ne sugerează ideea că neuropatia nu reprezintă doar o afectarea izolată
a SNP, dar o afecţiune sistemică chiar şi cu implicarea structurilor SNC. Frecvenţa asocierii dintre
polineuropatia demielinizantă inflamatorie cronică (PDIC) şi afectarea SNC probabil este
subestimată.
>> Download>>
Category: Perfecţionare | Views: 678 | Added by: Grigor | Rating: 5.0/1
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]