- derealizarea - reprezintă o tulburare a conştiinţei realităţii obiectuale, care apare extrem de rar ca fenomen izolat, făcând, de regulă, parte din sindromul de depersonalizare. Termen introdus de Mayer-Gross şo Mapother, pentru a defini sentimentul de stranietate a lumii exterioare în absenţa oricăror tulburări perceptive. Pierzând „funcţia realului” (P.JAnet), subiectul se simte detaşat, izolat de concretitudinea lumii, care-şi pierde „familiaritatea”, devenind pentru acesta un spaţiu străin. Fără a putea fi definită cu precizie, această „alienare de la realitate” (Mayer-Gross) poate îmbrăca nuanţe fine, cu forme de expresie foarte variate. De la forma minimă, în care lucrurile pot să pară false, artificiale, stranii, iar persoanele modificate, urâţite, îmbătrânite, lipsite de „aerul personal”, în forma s

În condiţiile modificării percepţiei subiective a timpului, apariţiei desincronizării de „ritmul lumii” şi incapacităţii „de a mai simţi curgerea timpului”, spaţiul îşi pierde şi el reperele obişnuite, subiectul având impresia că este dezorientat (fără ca acest lucru să se confirme obiectiv).

Derealizarea este percepută de către subiect ca o modificare a vieţii sale psihice, prin senzaţiile chinuitoare pe care le încearcă. Ea este însoţită întotdeauna şi de alte fenomene, legate mai ales de diversele grade de modificare a conştiinţei. Este caracteristică în psihastenie, schizofrenie, depresii majore, intoxicaţii cu mescalină. Ea apare, după unii autori, în diverse grade în debutul oricărei psihoze.

Mayer-Gross – în evoluţia schizofreniei, orice bolnav trece cu necesitate printr-un stadiu de derealizare-depersonalizare, în cazuri rare aceasta putând rămâne unica manifestare a unei stări defectuale. Şi în stări de epuizare nervoasă pot apărea fenomene de derealizare, dar au un caracter pasager.

tulburările conştiinţei propriei persoane: