Insa cum reuseste creierul sa consolideze informatiile pentru a fi stocate pe o durata nelimitata de timp? Folosind hipocampusul, o parte din cortex. Un eveniment creaza legaturi temporare intre neuroni. De exemplu, „rosu” este stocat in zona vizuala a cortexului, iar sunetul scos atunci cand muscam din mar este stocat in zona auditiva. Cand ne aducem aminte despre un lucru, „mar delicios”, memoria trimite mai multe semnale pentru a intari legaturile. 

Informatia urmareste o cale (numita circuitul Papez), pornind in hipocampus si circuland spre sistemul limbic (pentru a culege asociatii emotionale precum „o zi frumoasa” si asociatii spatiale precum „livada de mere”), apoi se muta din nou in hipocampus. Facand informatia sa curga in acest circuit de mai multe ori, pana legaturile se intaresc si se stabilizeaza si nu mai este nevoie ca hipocampusul sa aduca datele impreuna. Caile intarite de memorie, impreuna cu conectiunile din mediul inconjurator, devin parte a „memoriei pe termen lung”.

Memoria nu se imparte doar dupa durata de memorare a informatiilor, ci si dupa tipul ei. Se pare ca exista mai multe tipuri de memorie: memoria declarativa, impartita in memoria semantica si memoria episodica, si memoria procedurala.