Memoria de lunga durata implica cateva procese necesare prelucrarii informatiilor: codarea, stocarea si decodarea – inapoierea. 

Codarea

In prima parte conceptele se impart in partile lor componente, pentru a stabili intelesul. 
Apoi, includem contextul din jurul nostru pentru a invata un nou concept, o experienta, sau un episod din viata noastra. 
De exemplu, putem encoda fraza: „mar delicios” cu ideile descriptive: culoare rostie, gust dulce, forma rotunda si apoi ii adaugam contextul: „Ma simt bine pentru ca este o zi frumoasa si eu culeg mere.” Nu se cunosc exact mecanismele codarii informatiei in memorie. 

Stocarea

Cand retinem informatia, o atasam la alte informatii asemanatoare, precum: „sunt asemenea merelor bunicii, dar mai dulci”, si consolidam conceptul nou cu alte informatii mai vechi. Acest aspect este interesant, memoria creierului este relationala si este diferita de memoria unui calculator. 

Decodarea

Decodarea sau inapoierea informatiei nu este inteleasa foarte bine. Datele adeseori nu mai sunt accesibile in modul cum au fost stocate deoarece ele au fost compresate si degradate. Nu se cunoaste exact mecanismul, insa cel putin anumite parti ale informatiei se pierd cu timpul. Teoretic, decodarea reprezinta inversul codarii. Urmand unii pointeri care urmaresc intelesul codurilor si decodand informatia stocata pentru a recapata intelesul. Luand exemplul de mai sus, daca nu ne aducem aminte ce este un „mar delicios”, putem activa alte pointere-tinta, precum „rosu” sau „culegand mere.” Pointerele se conecteaza cu alte pointere pana ce un indiciu ne va permite sa recuperam intregul inteles. In creier, nu este vorba de pointere sau adrese de intrare, ci de neuroni si legaturile intre acestia. Astfel imensa retea de neuroni comunica pana ce datele dorite sunt gasite.