C.Gorgos (1987) arată că, în funcţie de accepţiunile psihiatrice ale termenului, se poate realiza o sistematizare didactică a principalelor modalităţi de existenţă a conştiinţei şi a tulburărilor ei:

• Câmpul de conştiinţă, care integrează prezenţa în lume, permiţându-i subiectului să se situeze în raport cu semenii săi, să-i înţeleagă lucid şi să se adapteze schimbărilor pe care le percepe.

  • Tulburările câmpului de conştiinţă:

    • tulburările clarităţii şi integrării câmpului conştiinţei (tulburări cantitative): obtuzia, hebetudinea, torpoarea, obnubilarea, stuporul, soporul, suspendarea completă a conştiinţei;

    • tulburările structurii câmpului conştiinţei (tulburări calitative): îngustarea câmpului conştiinţei, starea crepusculară, confuzia mintală (stările confuzionale): oneiroidia, amenţia.

• Conştiinţa de sine a subiectului, ca sentiment al propriei identităţi.

  • Tulburările conştiinţei de sine:

Tulburările conştiinţei corporalităţii (somatognozia);

• tulburări de schemă corporală de tip neurologic: sindromul Gerstmann, sindromul Anton-Babinski;

• tulburări de schemă corporală de tip psihic: cenestopatii, sindrom hipocondriac, sindrom Cotard; p { margin-bottom: 0.21cm; } 

• desomatizare: dismorfofobia;

• tulburările conştiinţei realităţii obiectuale: derealizarea.

• tulburările conştiinţei propriei persoane: personalitatea multiplă, depersonalizarea, automatism mintal;

• tulburările somnului şi visului: insomnii, hipersomnii, visul.

• • 
    
  • 
    

  • Conştiinţa morală se referă la capacitatea de înţelegere şi judecată, reflectată în comportamentul subiectului, conform cu anumite norme deontice şi un sistem axiologic obţinut prin enculturaţie şi autostructurare.