În
psihiatrie,
termenul de „conştiinţă”
are diferite interpretări, în funcţie de fundamentarea teoretică
prin care se abordează studiul ei:
Abordarea
neuropsihologică înţelege prin
conştiinţă procesul orientat, finalist, de integrare a întregului
sistem nervos care, pe fondul
...
Citeşte în continuare »
|
Concepţia
organo-dinamistă a lui H.Ey
introduce noţiunea de „câmp
al conştiinţei”, alcătuit din
ansamblul fenomenelor psihice ale existenţei, la un moment dat:
percepţie, imaginaţie, sentimente, pulsiuni, activitate motorie,
limbaj. Pentru Ey,
conştiinţa este, ca şi pentru Jaspers,
„viaţa psihică la un moment dat, secţiunea transversală
(struct
...
Citeşte în continuare »
|
Conştiinţa
de sine constituie reflectarea în
conştiinţa individului a propriei existenţe psihice şi sociale.
Se structurează în cadrul relaţiilor sociale, individul
cunoscându-se pe sine şi delimitându-se de ceilalţi prin
comparare cu semenii săi. Individul devine, astfel, o conştiinţă
personalizată, individualizată. Personalităţile
structurate dizarmonic îşi
structurează o imagine deformată atât despre lume, cât şi despre
sine. Delirurile cronice
şi mai ales schizofrenia
determină o distorsionare delirantă sau o bulversare a conştiinţei
de sine.
...
Citeşte în continuare »
|
Atunci
când se urmăreşte evidenţierea unor tulburări de conştiinţă,
se analizează următorii parametri (Jaspers):
-
dezinteres
...
Citeşte în continuare »
|
Starea
de veghe
este caracterizată prin aceea că funcţiile psihice se desfăşoară
cu:
claritate
(actele ideo-motorii sunt distincte şi într-o corectă
orientare);
luciditate
(orientare în realitate oportună şi adecvată);
sub
controlul raţiunii (care impune
respectarea unor norme şi valori, în consens cu normele
sociale).
...
Citeşte în continuare »
|
- Starea
de stupoare - reprezintăo tulburare severă a vigilităţii,
însoţită de inhibiţie psihomotorie (mutism, akinezie, negativism
alimentar). Bolnavul nu reacţionează decât la excitaţii foarte
puternice, nu răspunde la întrebări şi pare a nu înţelege
contextul în care se află. Mimica bolnavului este inexpresivă sau
exprimă un grad mare de anxietate, atitudinea este inertă, dar
opune rezistenţă la mişcările provocate. Se pot descrie mai
multe tipuri de stupoare:
|
Starea
de sopor – reprezintă o stare de
somnolenţă patologică, în care contactul cu ambianţa se face
foarte dificil, fiind întretăiat de perioade de somn. Se apropie ca
aspect clinic
de starea de comă. Subiectul reacţionează la stimuli dureroşi,
dar nu mai poate da răspunsuri verbale, coerente, chiar dacă este
puternic stimulat. Se întâlneşte în toate stările de îngustare
a câmpului conştiinţei care evoluează spre comă.
|
Îngustarea
câmpului conştiinţei –
descrisă de P.Janet
(1899), se caracterizează prin focalizarea conştiinţei asupra
unei idei, amintiri, acţiuni etc., de care subiectul nu se poate
desprinde. Se referă mai
...
Citeşte în continuare »
|
Starea
crepusculară – reprezintă
o tulburare a conştiinţei în care se produce o „obnubilare mai
mult sau mai puţin accentuată, cu dezorientare şi defect
consecutiv pe planul ideaţiei, întretăiată de scurte faze de
luciditate relativă” (P.Guiraud). Tabloul clinic al stării
crepusculare apare ca o modificare
cu aspect „critic” (debut şi final brusc) a clarităţii
câmpului conştiinţei, în diferite grade, cu îngustarea sa
concomitentă, rămânând astfel posibilă efectuarea unei
activităţi automate, deci cu acţiuni motorii coordonate, dar
neadecvate în raport cu ocupaţiile anterioare ale bolnavului. Faţă
de perioada acestei stări (câteva momente, zile), şi de conţinutul
ei, pacientul va avea o amnezie totală, lacunară
...
Citeşte în continuare »
|
a)
tulburările
conştiinţei corporalităţii
(somatognozia)
Somatognozia
reprezintă imaginea pe care individul şi-o formează despre
propriul său corp, ca obiect funcţionând în spaţiu. Conştiinţa
propriului corp se constituie progresiv din date perceptiev,
realizând un cadru spaţial pentru percepţii, reprezentări,
amintiri şi emoţii. Se raportează la noţiunile de schemă
corporală şi asomatognozie.
...
Citeşte în continuare »
|
-
sindromul Gerstmann – sindrom
manifestat prin agnozie digitală,
agrafie, acalculie, nediferenţiere stânga-dreapta. Agnozia
digitală este simptomul central şi
se caracterizează prin incapacitatea, ignorată de subiect, de a
numi şi deosebi între ele degetele proprii sau ale altcuiva, deşi
le poate utiliza pentru activităţi ce necesită diferenţierea lor.
Nediferenţierea stânga-dreapta
se manifestă prin incapacitatea de a deosebi partea dreaptă de
partea stângă a propriului corp sau a corpului altcuiva. Acalculia
este simptomul cel mai puţin frecv
...
Citeşte în continuare »
|
-
cenestopatii
– reprezintă tulburări particulare ale cenesteziei, alterări
locale ale sensibilităţii comune, de tip algic sau parestezic,
putând interesa orice zonă sau punct al organismului. Apar senzaţii
corporale neplăcute, în absenţa unor modificări organice. În
descrierile bolnavilor, apar ca trăiri stranii, amintind de ideile
delirante. Cenestopatiile, considerate ca tulburări perceptive, se
pot înscrie într-un continuum de gravitate, mergând de la simple
iluzii până la halucinaţii.
Principalele
lor caracteristici ar fi: caracterul funcţional, anorganic,
independent de orice leziune locală patogenă şi existenţa lor
autonomă. Cenestopatiile nu apar izolate, ci asociate cu anxietatea,
de
...
Citeşte în continuare »
|
-
dismorfofobia
– se apropie mai mult de depersonalizare. Ea exprimă sentimentul
transformării în sens negativ al aspectului corpului sau doar a
unor caracteristici ale acestuia (înălţime, greutate, raportul
dintre segmente). Un interes special este acordat aspectului feţei
şi al organelor genitale. Koupernik
a descris această tulburare „psihoza urâţirii”; alţi autori
consideră că are un caracter normal şi tranzitoriu la adolescenţi
(cu sentiment de inferioritate şi stângăcie, depresie, izolare
relaţională, reacţii comportamentale). Motivată numai parţial şi
în anumite circumstanţe, dismorfofobia adolescentului poate fi o
manifestare a crizei de originalitate sau de individualitate, dar şi
expresia unei nevroze, a unei psihoze sau a
...
Citeşte în continuare »
|
-
derealizarea
- reprezintă o tulburare a conştiinţei realităţii obiectuale,
care apare extrem de rar ca fenomen izolat, făcând, de regulă,
parte din sindromul de depersonalizare. Termen introdus de
Mayer-Gross şo Mapother, pentru a defini sentimentul de stranietate
a lumii exterioare în absenţa oricăror tulburări perceptive.
Pierzând „funcţia realului” (P.JAnet), subiectul se simte
detaşat, izolat de concretitudinea lumii, care-şi pierde
„familiaritatea”, devenind pentru acesta un spaţiu străin. Fără
a putea fi definită cu precizie, această „alienare de la
realitate” (Mayer-Gross)
poate îmbrăca nuanţe fine, cu fo
...
Citeşte în continuare »
|
Constiinta este un atribut definitoriu al umanitatii, cea mai evoluata
forma de reflectare psihica a lumii obiective, caracterizata prin
rationalitate si aprehensiunea propriei identitati a individului. Prin
urmare, constiinta desemneaza activitatea psihica rationala, însotita
permanent de aperceptia Eului, ca agent unic, indivizibil si
inconfundabil al tuturor actelor sale psihice (Gorgos,.1987). Constiinta
individuala reprezinta reflectarea subiectiva a existentei fiecarui om,
având note de unicitate si irepetabilitate.
K. Jaspers considera constienta ca
fiind „viata psihica la un moment dat”, fiecarui moment corespunzându-i o
experienta traita în corelatie cu o anumita ordine sau claritate a
constiintei. Modelarea experientelor traite „aici si acum” (Henry Ey) se
face în raport cu întreaga experienta existentiala anterioara a
subiectului. Constiinta este un domeniu fundamental de definitie al
psihismului, confe
...
Citeşte în continuare »
|
Никогда незнание не делает зла;
пагубно только заблуждение.
Заблуждаются же люди не потому, что не знают,
а потому, что воображают себя знающими.
Ж. Ж. Руссо |
|
