Starea de sopor – reprezintă o stare de somnolenţă patologică, în care contactul cu ambianţa se face foarte dificil, fiind întretăiat de perioade de somn. Se apropie ca aspect clinic de starea de comă. Subiectul reacţionează la stimuli dureroşi, dar nu mai poate da răspunsuri verbale, coerente, chiar dacă este puternic stimulat. Se întâlneşte în toate stările de îngustare a câmpului conştiinţei care evoluează spre comă.

Suspendarea completă a conştiinţei (starea comatoasă)

Coma reprezintă o stare patologică a neuropsihismului, afectând profund şi persistent starea de conştienţă (practic abolită, în mod brutal sau lent, progresiv), funcţiile de relaţie, dar cu relativa păstrare a funcţiilor vegetative (în raport cu gradul de profunzime). Pentru clasificare, Fischgold şi Matis (1959) iau în discuţie criteriul electrochimic, distingând patru stadii:

• Stadiul I – coma rigidă – posibilitatea de terapie prin stimulare; conservarea reflexelor encefalice; absenţa tulburărilor funcţiilor vegetative; traseu EEG: ritm alfa încetinit sau aplatizat, scurte bufee de unde lente, cu păstrarea reactivităţii electroencefalografice;

• Stadiul II – coma uşoară – pierderea manifestă a conştienţei, cu scăderea semnificativă a reactivităţii (numai la stimuli puternici nociceptivi); reflexe pupilare şi corneene evident diminuate, tulburări de deglutiţie, absenţa controlului sfincterian; traseu EEG: ritmuri lente, cu reactivitate mult scăzută sau absentă;

• Stadiul III – coma profundă sau carus – absenţa totală a conştiinţei, posibilitatea de reactivare; reflex cornean absent; midriază; deglutiţie abolită; pe prim plan – tulburările cardiorespiratorii; traseu EEG: bradiritmie şi monotonie; absenţa totală a reactivităţii;

• Stadiul IV – coma depăşită – suprimare globală a activităţii encefalice; afectarea majoră a funcţiilor esenţiale, hipotensiune arterială, hipotermie, hipotonie musculară, midriază fixă; traseu EEG: izoelectric.

După conţinutul etiopatogenic, Boudouresque oferă următoarea clasificare:

• come neurologice – exprimând afectarea structurilor encefalice, respectiv semne neurologice de focar: coma vasculară (hemoragii cerebrale, ramolismente, tromboflebite etc.), coma infecţioasă (meningite, encefalite, pneumonie etc.), coma traumatică (traumatismele cranio-cerebrale), coma din tumorile cerebrale (formaţiuni cerebrale expansive benigne sau maligne), coma epileptică;

• come metabolice – prin tulburarea unor mecanisme umorale, caracterizate prin tablouri clinice specifice: coma uremică, coma diabetică, coma hipoglicemică, coma hepatică, comele endocrine;

• come toxice – prin acţiunea unor agenţi toxici, exogeni: intoxicaţii profesionale (cu plumb, oxid de carbon etc.), intoxicaţii medicamentoase (cu insulină, opiacee etc.), intoxicaţii accidentale (cu ciuperci, alcaloizi de beladona), intoxicaţii din toxicomanii (alcool, derivaţi de morfină etc.), intoxicaţii voluntare (tentaive de suicid cu barbiturice, opiacee etc.).