1. Starea de stupoare - reprezintăo tulburare severă a vigilităţii, însoţită de inhibiţie psihomotorie (mutism, akinezie, negativism alimentar). Bolnavul nu reacţionează decât la excitaţii foarte puternice, nu răspunde la întrebări şi pare a nu înţelege contextul în care se află. Mimica bolnavului este inexpresivă sau exprimă un grad mare de anxietate, atitudinea este inertă, dar opune rezistenţă la mişcările provocate. Se pot descrie mai multe tipuri de stupoare:

• stupoare confuzională (stupoare mintală) – reprezentată de o scădere accentuată a activităţii psihice, asociată unei stări somatice alterate. Atitudinea generală aminteşte de starea de somn, hipertonia musculară este absentă. Amnezia episoadelor stuporoase confuzionale este parţială. Poate evolua până la comă.

• stupoare catatonică – însoţită de tulburări de tonus: hipertonii localizate şi variabile, tulburări de atitudine şi mimică, tulburări vegetative majore. Activitatea psihică poate fi suspendată sau subiectul poate prezenta o stare confuzo-onirică. Este caracteristică variabilitatea simptomatologiei, putându-se înregistra dispariţii bruşte ale acesteia sau persistenţa ei îndelungată (luni, chiar ani).

• stupoare emotivă (conflictuală) – rezultat al unei stări emoţionale intense (siderare emotivă), al unui conflict grav între tendinţele instinctive şi cerinţele etico-morale sau posibilităţile reale ale subiectului. Traduce o atitudine de „refuz a realităţii” (Caloutsis şi Guiraud), având în patogeneză unele mecanisme de tip isteric debutul reacţiilor psihotice este brusc, mimica denotă anxietate sau este golită de expresie, mutismul este de obicei invincibil. Bolnavul refuză alimentaţia.

• stupoarea melancolică – reprezintă o inhibiţie parţială a a activităţii motorii, subiacentă unor stări timice caracteristice. Bolnavul este absent, expresia feţei şi atitudinea generală evocând acest lucru. Apar constant tulburări vasomotorii. Bolnavul poate să se lase mobilizat pasiv sau, din contră, să aibă o atitudine opoziţionistă.

Posibilitatea apariţiei raptusului suicidar în timpul stării stuporoase ridică problema supravegherii deosebite a acestor bolnavi.

SOPOR