Conştiinţa este un atribut definitoriu al umanităţii, cea mai evoluată formă de reflectare psihică a lumii obiective, caracterizată prin raţionalitate şi aprehensiunea propriei identităţi a individului. Prin urmare, conştiinţa desemnează activitatea psihică raţională, însoţită permanent de apercepţia Eului, ca agent unic, indivizibil şi inconfundabil al tuturor actelor sale psihice (Gorgos,.1987). Conştiinţa individuală reprezintă reflectarea subiectivă a existenţei fiecărui om, având note de unicitate şi irepetabilitate.

K Jaspers consideră conştienţa ca fiind „viaţa psihică la un moment dat”, fiecărui moment corespunzându-I o experienţă trăită în corelaţie cu o anumită ordine sau claritate a conştiinţei. Modelarea experienţelor trăite „aici şi acum” (Henry Ey) se face în raport cu întreaga experienţă existenţială anterioară a subiectului. Conştiinţa este un domeniu fundamental de definiţie al psihismului, conferindu-i acestuia specificitate umană şi deosebindu-l decisiv şi calitativ de orice altă manifestare cerebrală, prin faptul că raportează experienţele individului la trecut şi viitor, la sisteme axiologice şi la identitate unică a subiectului, percepută ca atare.

Constienta: abordare neuropsihologica si conceptul organo-dinamist