Când deschid ochii şi privesc în jur, nu văd „lumea”, ci lumea pe care echipamentul uman senzorial este capabil s-o vadă, lumea pe care sistemul meu de credinţe îmi permite s-o văd şi lumea pe care emoţiile mele vor sau nu s-o vadă.
Cu toate că respingem această noţiune şi vrem să credem că există o „lume reală” pe care o putem percepe cu toţii şi asupra căreia să cădem de acord, de fapt, deseori oamenii – şi poate că întotdeauna – au o percepţie cu totul diferită a aceloraşi lucruri. De exemplu, când este descrisă o crimă de către mai mulţi martori, versiunile despre „ce anume s-a întâmplat de fapt” diferă mult – nu numai în ceea ce priveşte detaliile, dar chiar şi în privinţa înfăţişării (cum ar fi culoarea părului, înălţimea, îmbrăcămintea) atât a victimei, cât şi a criminalului. Fiecare martor crede că el sau ea deţine povestea adevărată, dar ceea ce deţin cu adevărat este propria lor percepţie despre ceea ce s-a întâmplat.
Noi ne creăm lumea mereu în miliarde de feluri. Din punct de vedere ştiinţific, vederea şi percepţia sunt cele mai evidente şi demonstrabile modalităţi prin care facem astfel.
Marea întrebare este: totul se opreşte aici? Este aceasta limita până la care afectăm lumea pe care o vedem?
„ Creierul trebuie sa vada si sa sorteze o cantitate enorma de informatii care este inimaginabila pentru noi. Realizeaza aceasta inhibând alte lucruri, prin oprirea anumitor raspunsuri si a anumitor informatii neuronale de a ajunge în constiinta noastra. Si, facând astfel, noi ignoram chiar scaunul pe care stam. Aceasta este scoaterea din monitor a cunoscutului. Apoi se elimina necunoscutul… Daca vedem ceva ce creierul nu poate identifica, ne agatam de ceva similar. (Nu este o veverita… dar e ceva similar cu ea) Daca nu gasim nimic apropiat sau daca e ceva ce stim ca nu este real, dam la o parte spunând probabil ca mi-am imaginat doar.”
Asa ca, de fapt, noi nu percepem realitatea, noi vedem imaginea realitatii pe care creierul nostru a construit-o pe baza imputurilor senzoriale si a nenumaratelor asocieri extrase din vasta retea neuronala a creierului. „Depinde de experientele pe care le-ati avut si felul în care procesati informatia, ceea ce creeaza, cu adevarat, lumea voastra vizuala… Pâna la urma, creierul este ceea ce percepe realitatea si ceea ce creeaza reprezentarea noastra despre lume”
Nu e uimitor ca avem la dispozitie atatea potentialuri si optiuni, care exista, atata doar ca noi nu suntem constienti de ele?
Este posibil oare sa fim atat de conditionati de viata noastra zilnica, atat de conditionati de modul in care ne cream viata, incat ne lasam pacaliti de ideea ca nu avem nici un fel de control?
Ne construim modele referitoare la modul in care vedem lumea exterioara.
Si cu cat avem mai mai multe informatii, cu atat ne rafinam modelul, intr-un fel sau altul. Si practic ajungem sa ne spunem noua insine o poveste, referitoare la modul in care este lumea exterioara.
Orice informatie pe care o procesam, orice informatie care intra in sistemul nostru, din mediul exterior, e intotdeauna colorata de experientele pe care le-am avut, si de un raspuns emotional, pe care il prezentam, ca reactie la inputul respectiv.
Всё ваше тело от кончика одного крыла до кончика другого, это не что иное, как ваша мысль, выраженная в форме, доступной вашему зрению. Разбейте цепи, сковывающие вашу мысль, и вы разобьёте цепи, сковывающие ваше тело…
Only registered users can add comments. [ Sign Up | Log In ]
